Cultura ciupercii Pholiota nameko

Este o ciupercă de mărime medie- mijlocie, cu pălărie cărnoasă, galben-maronie, acoperită cu substanţă mucilaginoasă. Denumirea japoneză a speciei este Namerako, cea ce înseamnă ’ciupercă lipicioasă’. Deşi ţara de origine este Japonia, ciuperca este cunoscută şi apreciată şi în China, Rusia şi Statele Unite ale Americii, sub diferite denumiri, cum ar fi  huázĭ mó (termen chinezesc), " o-pyo-nok " (în limba rusă) şi “butterscotch mushrum” (termenul englez). Pholiota nameko este o ciupercă exotică, foarte asemănătoare cu ghebele bine cunoscuta şi la noi în ţară.  Creşte în grupuri, în păduri de foioase, cum ar fi cele de fag, stejar, ulm sau plop. În România nu a fost identificată în natură, dar avem o veste bună: cultivarea ei, ca şi a multor altor ciuperci, este simplă. 

În primul rând, trebuie să alegem substratul ideal. Pholiota nameko poate fi crescuta pe butuci de lemn, sau pe rumeguş. Ţinând cont de faptul că această specie creşte în natură în păduri foioase, dacă alegem cultivarea in natura pe butuci de lemn, putem opta pentru lemn de fag, castan, plop, ulm etc.

Perioada de fructificare, fiind mai îndelungata la esenţe tari (3-5 ani), şi mai scurta la lemnul moale (2-3 ani).

Cultura Nameko pe rumegus

Recipientul de cultura poate fi sticlă sau saci de polietilenă. In ceea ce priveşte substratul, acesta poate fi rumeguş pur, sau rumeguş amestecat cu grâu sau orez. Dacă alegem să îmbogăţim rumeguşul, folosim în proporţie de 8% tărâţe de grâu sau orez, iar 2% pulbere de porumb, restul fiind rumeguş.

Rumegusul trebuie să fie proaspăt, lipsit de substanţe dăunătoare ciupercii, cum ar fi nisipul, praful sau alţi agenţi fizici contaminatori. Agenţii bio-chimici reprezintă deasemenea pericol asupra reuşitei cultivării, motiv pentru care trebuie să ne asigurăm că rumeguşul nu este infestat şi nu a intrat în fermentaţie. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite, ne putem apuca de cultivat.  

Pasii de cultura:

1. Preparăm substratul, adăugăm apă în proporţie de 1:4, şi apoi umplem sacii de polietilenă, ii legăm cu o bandă elastică şi îi aşezăm în autoclav timp de 4-6 ore, pentru sterilizare. 
2. După acest proces urmează răcirea sacilor.
3. Inocularea acestora cu miceliu se realizează deschizând sacii, şi găurind substratul. În cazul unui sac cu 1 kg de substrat se efectuează 4-6 găuri cu ajutorul unui băţ de lemn, iar la 2 kg de substrat 8-10 găuri.  
4. Sacii gata inoculati cu miceliu se duc in camera de incubare. Temperatura ideală pentru creşterea miceliului este de 25-26 ° C. Temperatura scăzută este mai bine tolerată de catre miceliu, decât cea ridicată; miceliul nu creşte la temperaturi mai mari de 32 ° C, şi moare dacă este ţinut pentru timp îndelungat la temperatură de peste 40 ° C . Între 4-32 ° C, creşterea este corespunzătoare, iar la temperaturi scăzute sub – 5 ° C este afectată reproducţia. Temperatura de aproximativ 25 ° C este importantă nu numai pentru creşterea miceliului, ci şi pentru a evita mucegăirea substratului. Tot din această cauză este recomandată să menţinem temperatura constantă. Dacă sunt diferenţe mari de temperatură, sacii trebuiesc verificati odată la 15 zile, pentru a ne asigura că nu s-a produs infestarea acestuia. Umiditatea este celălalt factor care trebuie bine controlat, astfel încât umiditatea substratului să nu scadă sub 70 – 75 %. În camera de incubaţie trebuie menţinută curăţenia, iar procesul de creştere trebuie urmărit, pentru a realiza în timp eventualele probleme ce pot sa apara pe parcursul cultivării. 
5. În aproximativ o lună după inoculare miceliul alb va acoperi suprafaţa subtratului, iar după două luni subtratul va fi plin de grupuri de miceliu. În final grupuri de culoare ruginie vor forma un înveliş deasupra substratului, după care va trebui să asigurăm alte condiţii pentru a ajunge la fructificare. În perioada de fructificare nu mai avem nevoie de sacii de polietilenă, aşa că ii îndepărtăm. Ciupercile vor fructifica intre 5 – 20 ° C. La temperaturi mai scăzute fructificarea se produce, cu rezultate mai slabe cantitativ. Concluzia este, că temperatura optimă pentru fructificare va fi între 10 - 18 ° C. Umiditatea este un element cheie în cultivarea speciei Pholiota nameko. Umiditatea aerului poate fi asigurata prin diverse metode rudimentare iar ea trebuie mentinuta la 90%. Ciupercile se stropesc de două ori pe zi cu apă folosind un pulverizator cu stropi fini de apa. In plus un aport de aer curat este binevenit pentru a improspata incaperea cu oxigen atat de necesar dezvoltarii corespunzatoare a acestor ciuperci.
6. Dacă suntem atenţi la aspectele sus menţionate, cel mai probabil ajungem la momentul mult aşteptat: recoltarea. Putem să avem 3-4 recolte. Ciupercile culese pot fi stocate mai mult de o săptămână, la 5 ° C.

Şi dacă tot am parcurs procesul de cultivare, este timpul să ne punem întrebarea: de ce am dori să cultivăm această ciupercă?  Pholiota nameko in Japonia este folosita la prepararea unor supe tradiţionale japoneze: supa miso. Ciuperca nu numai că este delicioasa cu gust exotic caracteristic, dar conţine multe vitamine şi minerale, cum ar fi tiamina, riboflavina, niacina, calciul, sodiul şi potasiul. În Asia beneficiile acestui specii asupra organismului uman sunt bine cunoscute, mulţi atribuind un rol semnificativ ciupercii în rezistenţa la infecţii staphilococcice.

Concluzia? Cultivarea ciupercii Pholiota nameko este relativ simplă, nu necesită echipament special, substanţe nutritive stimulatoare sau adaosuri de îngrăşăminte. Gustul caracteristic exotic, valoarea nutritivă şi simplicitatea procesului sunt toate argumente pentru a lua în considerare cultivarea acestei specii.