marți, 20 octombrie 2015


Burete regal (Pleurotus eryngii)


Puţine dintre ciupercile aparţinând genului Pleurotus prezintă o aromă atât de lăudată precum cea a buretelui regal atunci când acesta este gătit. Uşor de cultivat această specie prezintă şi întrebuinţări terapeutice. În termeni de productivitate ciuperca este mai puţin productivă decât alte specii de Pleurotus din acest motiv cantitatea de miceliu la însămânţarea substratului celulozic este mai mare iar substratul (de obicei paie de graminee) se suplimentează cu nutrienţi. Totodată colonizarea substratului de către miceliu se face mai încet iar rezistența la dăunători este mai mică. În genere tulpinile de burete regal au nevoie de şoc termic (13 -18 °C). Față de alte specii cultivate de Pleurotus prezintă principalul avantaj că piciorul ciupercii este de consistență cărnoasă şi deci este consumabil.

În flora spontană creşte ca şi saprofită sau facultativ parazită pe o gamă largă de plante herbacee. Pleurotus eryngii include populaţii de ciuperci facultativ parazite pe rădăcini şi tulpini de umbelifere (familia Apiaceae, genurile Eryngium, Ferula, Ferulago, Cachrys, Laserpitium, Diplotaenia şi Elaeoselinum) apărând în grupuri de toamna până primăvara târziu. In România a fost semnalată toamna (octombrie-noiembrie) pe pajişti sau la marginea drumurilor. Arealul de distribuţie al Pleurotus eryngii-complex se întinde din zona Mediteraneană (Franţa, Italia, Israel, Liban, Maroc, Algeria, Cipru, Grecia, Spania, Slovenia) şi Europa centrală  (Austria, România, Slovacia, Olanda, Germania, Danemarca, Ungaria) până în Asia centrală (China, Kazachstan, Uzbekistan Tadzikistan, Turkmenistan, Iran, India, Japonia).

Fig. 1 Cultură de Pleurotus eryngii


Pleurotus eryngii include un complex ce cuprinde mai multe varietăţi şi subspecii care din punct de vedere macro- şi micromorfologic sunt relativ identice dar multe dintre acestea prezintă specificitate pentru un anumit tip de substrat sau urmează o distribuţie strâns corelată cu altitudinea şi totodată cu factorii de mediu prezenţi la aceste altitudini. Astfel se disting următoarele varietăţi: var. caespitosoterrestris, var. eryngii, var. elaeoselini, var. ferulae, var. ferulaginis, var. thapsiae, var. tingitanus, var. tuoliensis şi var. nebrodensis. Pleurotus eryngii sensu lato se află într-un plin proces de speciaţie simpatrică în mare parte datorită faptului că mulţi dintre taxonii ce aparţin acestui concept pe lângă faptul că au preferinţe ecologice diferite sunt şi parţial încrucişabili. De exemplu P. eryngii var. nebrodensis în urma unor studii moleculare a fost exclus din P. eryngii –complex actualmente această varietate fiind considerată de către micologi ca fiind o specie separată.

Pleurotus fuscus este specie considerată sinonim cu P. eryngii var. eryngii iar P. fuscus var. ferulae este sinonim cu P. eryngii var. ferulae. Aceste varietăţi prezintă grade diferite de colonizare a substratului lignocelulozic. De exemplu în urma unui studiu comparativ s-a observat că atât in vitro cât şi in vivo Pleurotus eryngii var. eryngii comparativ cu P. eryngii var. ferulae este un competitor mai bun şi prezintă o rată de colonizare mai rapidă a substratului lignocelulozic.

Pleurotus fuscus este specie considerată sinonim cu P. eryngii var. eryngii iar P. fuscus var. ferulae este sinonim cu P. eryngii var. ferulae. Aceste varietăţi prezintă grade diferite de colonizare a substratului lignocelulozic. De exemplu în urma unui studiu comparativ s-a observat că atât in vitro cât şi in vivo Pleurotus eryngii var. eryngii comparativ cu P. eryngii var. ferulae este un competitor mai bun şi prezintă o rată de colonizare mai rapidă a substratului lignocelulozic.

Descriere: Pălăria este iniţial convexă, treptat devenind extinsă şi cu depresie centrală, 2-17 cm în diametru, glabră, cu suprafaţa netedă prezentând o cuticulă greu detaşabilă de culoare gri spre brun, gălbuie sau ruginie. Lamelele sânt de culoare alb-gălbuie sau ocraceae, groase, relativ distante, puternic decurente pe picior. Piciorul este dispus central sau excentric, 4-8 x 1-3 cm în diametru, gros în partea superioară devenind din ce în ce mai subţire spre rădăcină, plin, neted, cărnos, alb cu nuanţe roz sau de aceeaşi culoare cu pălăria. Carnea este albă, de dimensiuni variabile cu gust excelent (de aici şi denumirea de ‚king oyster’ –eng.). Bazidiosporii sunt albi în masă. 

Alte specii de Pleurotus cu valoare comercială sânt: P. sajor-caju (P. pulmonarius), P. cystidiosus, P. ulmarius, P. populinus, P. euosmus şi P. tuber-regium. Dintre acestea aş aminti pe Pleurotus ulmarius (păstrăv de ulm, shirotamogitake –jap., elm oyster -eng) care este o ciuperca asemănătoare din punct de vedere morfologic cu P. ostreatus. Este o ciupercă ce poate să atingă dimensiuni destul de mari şi cu o rata de colonizare a substratului de cultura excelentă, asemănătoare cu ce întâlnim la ostreatus. Din păcate în natură se întâlneşte destul de rar, însă pe piață există tulpini disponibile. La noi este puțin probabil ca să găsim miceliu de P. ulmarius, de accea cel care vrea să cultive P. ulmarius trebuie să caute miceliu sau tulpini în SUA, Japonia sau alte țări în care această specie se cultivă şi se comercializează cu succes.

Pleurotus cystidiosus este larg răspândită în zona subtropicală şi tropicală. Este o specie unică deoarece miceliul acesteia e presărat cu conidii (= formă asexuată) care apar sub forma unor puncte de culoare neagră şi care pot fi uşor confundate cu dăunători cum sânt mucegaiurile de culoare închisă. Cultura acestei specii este relativ populară în SUA şi țările Asiatice. 

1 comments:

Introdu adresa email

Informatia ta este in siguranta